Mrs. Schleser, 1. 9. 1988, USA

TranscriptPlease note that this transcript is based on audio tracks and doesn't have to match exactly the video

Ne puteți da câteva exemple ale condițiilor teribile de trai pentru cetățenii obișnuiți din România?

Aș începe cu elementele de bază, lucruri esențiale pe care le poți găsi cu ușurință în oricare altă parte a lumii. Adică mâncarea, necesitățile de bază. (Pentru acestea) ar trebui să stai jumătate de zi așteptând la coadă și cred că este o strategie dublă aici. Motivul economic pentru care nu se găsește de mâncare este că totul se exportă. Pe de altă parte, ei vor să petreci atât de mult timp la coadă încât să nu mai ai vreme de lucruri deranjante. Nu ai timp să citești, să te duci la film, să vorbești cu prietenii sau să discuți ceea ce se întâmplă. Și asta este foarte inteligent. Apoi este asistența medicală, care este ridicată în slăvi acolo, dar care este practic inexistentă fără bani. Dacă ești un om obișnuit care merge la spital nu se uită nimeni la tine decât după ce aștepți foarte mult. Sau dacă ești în condiție critică, îți acordă primul ajutor, dar nimic mai mult. Dacă vrei ceva în plus, puțină atenție, chiar dacă ești grav bolnav trebuie să plătești pe toată lumea. Sunt și motive pentru asta. Doctorii sunt probabil plătiți foarte puțin în dolari, dar de asemenea poți avea nevoie de tratament pe care nici ei nu îl obțin dacă nu plătesc la rândul lor pe alții.

Este o lipsă de materiale medicale?

Materialele medicale sunt acum practic inexistente. Nu există nicio aprovizionare.

Tot ceea ce se produce se folosește și oricum se produce foarte puțin, din cauza deficitului de materii prime și al tăierilor de tot felul în procesul de fabricație. Chiar și lucruri esențiale precum aspirina și lucruri pe care oamenii le-ar lua pentru o răceală normală sunt foarte greu de obținut. De aceea trebuie să plătești pe toată lumea. Pe farmacist, pe doctor, oameni cu relații într-un loc și care ar putea să îți ofere lucrurile acelea de bază dacă te îmbolnăvești serios. Dacă ai diabet, și eu știu pentru că am diabet, insulina este o problemă. Poți obține doar insulina pe care o produc ei acolo, iar insulina este esențială pentru un diabetic. Dacă vrei ceva în plus, ai putea chiar și să mori pur și simplu.

Care este atmosfera generală acolo?

Viața este sumbră, altfel nu poate fi descrisă. E și un roman foarte cunoscut în literatura română, Întunecare. Aici totul se petrece într-o atmosferă foarte încărcată. Românii sunt oameni foarte amuzanți, râd mult, vor să ia în glumă propriile vieți. Nu cred că mai sunt capabili de asta. Își dezvoltă un fel de simț al umorului morbid. Este păcat pentru că se modifică o parte fundamentală a culturii. Totul este sumbru, totul este în negru. Este așa ca o stare de asediu, toată lumea este speriată, nici nu ai timp să îți trăiești propria viață. Trebuie să stai la coadă pentru mâncare, trebuie să stai la coadă pentru a lua autobuzul și să mergi la muncă. La muncă, nu poți râde, nu ai niciun motiv de râs. Te întorci acasă și singura bucurie pe care ai putea-o avea este în familie. Acum partea tragică în toată povestea asta este ce se petrece în interiorul familiei, celula de bază a vieților noastre. Oamenii se tem și să vorbească între ei și mai ales în fața copiilor. Copiii de foarte mici sunt învățați că guvernul este cel mai bun dintre toate posibile, că cel care conduce țara este un erou al națiunii, nașul, hai să zicem Moș Crăciun. Moș Crăciun nu există, dar domnul Ceaușescu din păcate este real. Părinții se tem să vorbească despre problemele lor în fața copiilor. Se cenzurează cumva, și asta nu e autocenzură. E o formă de control impusă de Securitate, de către toți cei din afara familiei tale. Nu le poți da copiilor tăi educația pe care o vrei. Dacă vrei ca al tău copil să știe că ești nemulțumit înseamnă că te va și judeca. Trebuie să aștepți să meargă la culcare, trebuie să vorbești în șoaptă. Nu te temi numai de vecini, dar și de propriul copil și asta este înfiorător. Și nu poți să faci nimic în sensul acesta pentru că atunci când copilul merge la școală, profesorul îi va spune în mod indirect că părinții lui greșesc. Deci copilul va crede că dl Ceaușescu este părintele.

Ce se întâmplă cu femeile care vor să aibă un avort în România?

Un alt aspect al vieții de familie este că nu poți nici măcar să îți planifici când vrei să ai un copil. Într-un fel este ca și cum cineva ar controla când trebuie să faci dragoste. Nu este numai în acea parte a lunii când vrei să faci dragoste sau nu. Este acea perioadă a timpului socialist când trebuie să ai copii. Femeilor li se spune, mai întâi la nivel emoțional, că trebuie să își facă datoria față de umanitate. Cel mai important rol în viața unei femei este acela de mama și trebuie să te simți împlinită cu a avea un copil, și nu numai unul, ar trebui să faci atâția câți poți. Pentru că, și aici intervine celălalt aspect, statul socialist are nevoie de toți acei oameni. Avem nevoie de mulți tineri cu forță de muncă să iasă pe câmp, să aibă grijă de recoltă, să construiască tractoare.

Puteți să ne vorbiți puțin despre Elena Ceaușescu. Ați lucrat pentru ea ca interpretă. Puteți să ne povestiți câte ceva din ceea ce ați trăit?

Dacă este să vorbim despre viața de familie, ne putem duce chiar la vârf, adică la domnul Ceaușescu și soția sa. Și după ce am trait în țară timp de aproape 30 de ani, pot spune că domnul Ceaușescu nu este deloc iubit acolo. Dar în comparație cu el, doamna Ceaușescu este de-a dreptul urâtă. L-ar alege pe el în locul ei în orice moment. Ea este considerată o persoană foarte rea și nu aș învinovăți pe nimeni pentru descrierea asta. Nu aș putea să vă dau prea multe detalii despre viața lor personală pentru că nu am cum să le obțin. Dar pot să vă dau câteva detalii despre relația lor personală așa cum apare în viața profesională de zi cu zi.

Ca interpret vă pot da câteva detalii despre cum am fost aleasă pentru acest post. Sincer nu cred că însușirile mele morale sau calitățile de interpret au fost cei mai importanți factori. Am fost aleasă pentru că arătam cu mult mai simplu decât alte femei din acel mediu. Despre ea se știe că se teme să se afle în aceeași încăpere cu femei frumoase, elegante. Înainte de fiecare interviu mi s-a trasat cum să mă îmbrac. Mi s-a spus să nu pun deloc machiaj și să fiu cât mai comună posibil. Nu să mă imbrac sărăcăcios, pentru că asta i-ar fi stimulat sensibilitățile în sens negativ, dar să fiu decentă, să port poate un guler de dantelă sau ceva asemănător, și să nu râd, să nu zâmbesc. Iar apoi am fost învățată cum să fiu propriu zis interpretă. La început a fost foarte amuzant și greu de crezut pentru mine, deoarece mă gândeam că toată lumea din cameră va vedea ce se întâmplă de fapt. Apoi toată lumea era la fel de tăcută ca și mine, așa că am mers mai departe și mi-am făcut treaba. Asta era ca un fel de scenariu, foarte bine jucat și coordonat de oameni care o știau pe doamna Ceaușescu foarte bine. Vizitatorii puneau întrebări natural, iar eu trebuia să traduc întrebările mai întâi. Mi s-a spus să nu repet niciodată ceea ce doamna Ceaușescu ar spune la liber. După ce am tradus întrebarea, doamna Ceaușescu repeta întrebarea în română și apoi personalul pregătea răspunsul, iar cineva destul de curajos dădea răspunsul final. Apoi doamna Ceaușescu prelua ștafeta și repeta aceeași întrebare în română. Atunci eu trebuia să încep să traduc. Dar am fost instruită să nu încep traducerea pe baza a ceea ce spunea, doamne ferește ca ea să fi uitat ceva din ceea ce cealaltă persoană ar fi spus deja. Apoi urma să fac traducerea normală. Și din nou, subliniez acest lucru, mi se pare incredibil că oameni de știință importanți, oameni cu educație înaltă, nu realizau ce se întâmpla acolo. Sunt convinsă că își dădeau seama.

Care era rostul acestei șarade?

Aș zice doar că singurul lucru evident pentru oricine este că un academician se presupune că are multe noțiuni de chimie. Sunt lucruri pe care și eu ajunsesem să le știu după trei ani de lucru în acel mediu. Ea nu știa despre ce este vorba. Nu cred că a știut vreodată formule chimice de bază. Sună pueril, dar ăsta e adevărul. Așa că voiau să mențină aura din jurul ei ca om de știință, ca un foarte, foarte cunoscut savant de renume mondial.

Era mai degrabă malefică, au fost cazuri în care să fie răzbunătoare?

Nu a fost rea cu mine direct. Se supăra foarte tare dacă eu coboram vocea. Așa cum probabil auziți eu am o voce foarte foarte joasă și asta o supăra mult. Dar răzbunătoare știu că era. Se fixa pe oameni pe care nu îi plăcea din motive necunoscute mie, și cred că și ei. Pur și simplu alegea pe cineva care nu îi era pe plac și îl concedia. Și făcea mare caz de asta, implica și familia. Chiar dacă persoana aceea era bună la ceea ce făcea.Nu o interesa asta, chiar dacă însemna că trebuie să treacă zece ani să îi găsească înlocuitor.

Ce fel de lucruri o jigneau, o supărau?

Nu știai niciodată ce anume ar supăra-o, orice putea să fie deranjant azi și a doua zi să fie măgulitor. Lucruri așa de bază ar fi, cum am zis și mai devreme, o femeie care arăta bine –

Ce fel de lucruri o puteau deranja?

Nu știai niciodată ce anume ar supăra-o. Orice putea să fie deranjant azi și a doua zi să fie măgulitor. Lucruri simple, cum am zis și mai devreme, o femeie care arăta bine, elegantă, în aceeași încăpere. Se supăra dacă cineva nu îi acorda ei destulă atenție, șarmului, inteligenței, glumelor ei. Se supăra dacă cineva i-o lua puțin înainte în orice împrejurare, ca femeie, ca om de știință. Fiecare trebuia să stea în banca lui.

Ne puteți povesti despre cursul de istorie contemporană de la universitate?

Da, când eram în anul al patrulea de facultate și ne pregăteam pentru examenele finale ni s-a spus că vom avea un curs obligatoriu de istoria României. Nu a fost cea mai fericită idee, dar la început nu am avut obiecții pentru că avusesem destul de multe cursuri de istoria României.Eram foarte familiari cu subiectul, știam anii bătăliilor și figurilor importante. Dar dintr-o dată istoria României era de fapt istoria contemporană a partidului și a republicii socialiste. Nu numai asta, de fapt istoria era fișa biografică a domnului Ceaușescu, datele importante ale discursurilor sale și mesajele importante pe care le transmitea lumii întregi. Treaba este că dacă e să aibă un mesaj cred că e unul și același în toate discursurile lui. Este repetat sub diferite forme de către oameni calificați literar.E însă foarte greu pentru studenți să își amintească exact ce a fost spus în 1972, în afară de promovarea statului socialist multilateral dezvoltat. Nu știam nimic altceva, deci a trebuit să studiem în anul al patrulea ce s-a întâmplat în 1972 în comitetul pentru agricultură, iar asta a fost foarte supărător pentru un student de an patru.

Spuneți-ne despre cursul de istorie contemporană de la universitate.

Când eram în anul al patrulea la universitates ni s-a spus că trebuia să urmăm un curs obligatoriu de istoria României. După cum am aflat apoi, nu era un curs normal, cum mai avusesem de câteva ori. Era istoria societății Românești de după 1960, de fapt biografia domnului Ceaușescu. Trebuia de fapt să memorăm ce vorbise în diferite ocazii. De fapt vorbea mereu despre același lucru, schimbat însă de către oameni foarte pricepuți pentru a părea diferit.

Mai literar?

Da.

Cât de mult te poți încrede în statisticile românești? Spuneți-ne despre cum le-ați inventat și de ce.

Statisticile în România sunt ceva foarte inovator. Dacă ar fi benzi desenate și povești comice, ar fi o adevărată distracție. Ni se spunea că de luni începem să lucrăm la statistici.Deci fiecare trebuia să scoată registrele și statisticile din anul anterior. Și de acolo porneam cu toții, cu ajutorul tuturor celor din minister și la îndrumarea Securității, desigur. Ei aduceau dosarele precedente. Și ni se spunea care erau de fapt cifrele pe baza cărora economia României prospera, pentru anul trecut. Vorbesc numai despre chimie acum. Într-un anumit domeniu producția era crescută cu 12 procente. Deci luam cifrele din anul precedent și le măream cu 12 procente. Sau dacă domnului și doamnei Ceaușescu nu le plăceau oamenii dintr-un anumit domeniu, trebuia ca noi să punem minusurile acolo, să le concentrăm în acea zonă. Un lucru foarte important este că în statul socialist nu sunt minusuri. Dacă e ceva negativ înseamnă că nu s-a dezvoltat cum trebuia. De vină nu este economia socialistă desigur. Totul este planificat, dar factorul uman se implică și aici este vina.

Ne puteți vorbi despre condițiile teribile ale vieții de zi cu zi?

V-aș spune lucruri nu de la nivel înalt, dar care se petrec în viața obișnuită. Mă refer la necesitățile de bază, mâncarea, asistența medicală. Hrana este o adevărată problemă acolo, nu numai că nu se găsește, dar pentru orice trebuie să aștepți și să te zbați. Și ar trebui să îți petreci timpul la o coadă foarte lungă, iar asta este o strategie foarte inteligentă a guvernului. Nu numai că din motive economice nu poți găsi mâncare pentru că a fost fie trimisă la export, fie planificată. De asemenea statul ăsta la coadă înseamnă că puținul timp liber pe care îl ai devine și mai puțin. Nu ai timp să citești o carte, să te uiți la TV, să te întâlnești cu prietenii, să discuți ce se întâmplă în mod cotidian. Viața de familie este ca și inexistentă. Toată lumea este plecată după portocale și ouă. Că a venit vorba, îmi amintesc acum ceva. Retrospectiv, este amuzant, dar atunci nu era prea amuzant. La minister, adică la unul dintre cele mai înalte niveluri profesionale de acolo, oamenii care lucrau acolo erau miniștri și secretarii lor și tot felul de directori, la care oamenii obișnuiți s-ar uita ca la cea mai sofisticată pătură a societății.

Spuneți-ne cum obișnuiați să inventați statistici.

Într-o zi cei de la Securitate veneau și ne spuneau că lunea care urma vom lucra la statistici. Deci aveam o masă, ne duceam toți la birou și cei de la poliția secretă scoteau registrele din anul precedent. Apoi începeam să lucrăm la statistici, urcând anumite produse cu 12% sau scăzând unde domnului Ceaușescu nu îi plăcea la sub 12%.

Cât de prezentă este poliția secretă, Securitatea în viața de zi cu zi?

Dacă vrei o imagine a vieții din România, ar trebui să ai mereu un raisonneur ca în romanele franțuzești. Există mereu o persoană acolo, iar aceasta este poliția secretă. Este prezentă chiar și în sălile în care femeile au avorturi, care este ultimul loc unde te-ai aștepta să găsești o persoană în plus, când o femeie este examinată sau are avort. În afară de personalul medical se află acolo și poliția secretă, urmărind ce se întâmplă, luând notițe, sau chiar implicându-se direct.

Sunt mulți agenți ai poliției secrete la fiecare loc de muncă?

Numărul celor din poliția secretă aș spune că devine din ce în ce mai mare, o amenințare. Nu cunosc numerele exacte, dar îți bănuiești chiar și cei mai apropiați prieteni că ar lucra pentru Securitate. Sunt cei de la Securitate despre care se știe și de care te temi fățiș, și apoi cei sub acoperire despre care nu știi cine sunt, și care se află acolo pentru a-i asista pe cei dintâi.

Care este efectul psihologic și emotional al regimului Ceaușescu asupra oamenilor?

Viața în România a devenit condusă de teamă. E o teamă foarte foarte adâncă care pornește de la lipsa alimentelor, nesiguranța că ai ce să le dai copiilor să mănânce mâine, dacă ai lapte pentru ei, dacă mâine poți avea medicamente pentru tine sau pentru tatăl ori mama ta în vârstă. Sună în Dickens, dar ăsta este adevărul. Când trăiam acolo spuneam că românii au o limită- mâncarea. Ar merge mai departe și ar râde dacă ziarele sau muzica ar fi atacate, dar dacă li se ia mâncarea, o parte esențială a vieții lor, dacă regimul se atinge de asta, atunci ei se vor revolta. Nu au curajul să facă asta. Și asta mărește frica.

Oamenii cred că ar putea fi chiar arestați dacă vorbesc critic despre Ceaușescu? Cât de mult se tem să se exprime împotriva poliției secrete, în mod cotidian?

Chiar și în cadrul familiei îți este teamă să rostești măcar nume posibil rezonante.Trebuie să șoptești dacă vrei să menționezi acel nume. Nu poți vorbi liber cu soția ta, dar mai ales cu copiii. Faimoșii Șoimi ar merge la școală și ar repeta ce au auzit la părinți. Asta te-ar pune pe tine în pericol și pe ei.

Ce simt oamenii față de soții Ceaușescu și de cultul personalității creat în jurul lor?

Nu știu cum ar fi asta înțeles în alte părți ale lumii, dar acolo era o farsă.Oamenii la început nu l-au luat în serios din anumite motive. Generația tatălui meu spera mereu că americanii vor veni și ne vor salva. Practic, toată lumea din țară spunea că nu are cum să fie adevărat, prea era amuzant, ridicol. Nimeni nu l-a luat în serios pentru că era așa evident, dar s-a luat el însuși în serios.

Spuneți-ne despre ce s-a întâmplat cu unele dintre traducerile științifice pe care le-ați făcut.

Datoria mea era să asist oamenii din minister să traducă și să publice lucrările lor originale. Ceea ce făceam de fapt era să iau niște publicații din Anglia sau America și să le traduc. Chiar și din Spania, îmi amintesc că trebuia să fac un curs pentru a traduce ceva în spaniolă. Lucrări care erau publicate și înregistrate altundeva erau luate drept lucrări originale.

Puteți să ne spuneți despre cum erau statisticile din ministerul unde lucrați inventate?

Într-o zi Securitatea venea și ne anunța că lunea care urma trebuia să lucrăm la statisticile românești pentru chimie, pentru a-i fi prezentate domnului Ceaușescu la o anumită dată. Ne duceam toți într-un birou, unde poliția secretă ne urmărea. După ne aduceau statisticile din anul precedent. Le luam pe acelea și începeam să lucrăm la statisticile pe anul curent, mărind unele cifre cu să spunem 12 procente dacă lucrurile mergeau extraordinar. Iiar dacă nu mergeau extraordinar cu 11 procente sau 6 procente.

Și foloseau uneori aceste statistici trucate pentru a-i pedepsi pe oamenii care nu mai erau în grații?

Statisticile erau exemplare și pentru a pedepsi. Rolul lor era de a ilustra faptul că economia socialistă nu dă greș niciodată, dar și să pedepsească oameni. Asta însemna că factorul uman ar fi avut un efect negativ asupra ideilor socialiste extraordinare.

Deci ce fel de oameni erau pedepsiți?

Oameni pe care familia Ceaușescu nu îi agrea erau concediați cu ajutorul statisticilor acestora. Dacă producția era crescută nu cu 12, dar cu 6 procente, acesta era un semnal negativ și toată lumea știa că a doua zi o anumită persoană nu va mai avea același post în minister, chiar dacă era calificată și bună în acea poziție.

Câtă propagandă este acolo, pentru a-l glorifica pe Ceaușești în România?

Nu e niciun ziar, niciun program de știri TV care să nu vorbească despre domnul Ceaușescu cât de mult posibil. Orice revistă pe care o deschizi în România se referă în principal la domnul Ceaușescu. Orice carte pe care o deschizi și care a fost scrisă în anii recenți ar trebui să-l menționeze pe domnul Ceaușescu.

Și la cinema și în filme?

Este același lucru și în cazul filmelor produse. Ar trebui să glorifice direct sau indirect rolul Președintelui în viața actuală.

Și propaganda pentru Elena? Se face propagandă și pentru ea acum?

În ultimii ani din păcate pentru el domnul Ceaușescu a trebuit să împartă gloria cu soția lui. Acum nu mai este numai un tată, dar este și o mamă pentru țară. Deci dacă sunt două portrete ale lui, trebuie să fie două poze cu ea în același ziar. Dacă numele lui este menționat cu funcția, desigur că și ea trebuie să fie numită cu lista de titluri pe care le-a adunat de-a lungul anilor.

Și în școli copiii sunt și ei învățați despre cei doi?

Copiilor li se spune câte lucruri bune au făcut domnul și doamna Ceaușescu pentru ei și pentru noi toți de-a lungul anilor. Și nu m-ar mira dacă ar începe să spună un fel de rugăciune la începutul zile pentru gloria conducătorilor noștri.